Galerie foto

Mircea Rednic: ''Am ales Viitorul pentru obiectivele ambițioase, condițiile foarte bune de aici, stabilitatea financiară și pentru că sunt jucători de calitate''

2 decembrie 2020, 16:34
2 decembrie 2020, 16:34

Tehnicianul Mircea Rednic a luat astăzi primul contact cu formația noastră, după ce ieri a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani și jumătate.

Alături de Gheorghe Hagi și președintele clubului, Gheorghe Popescu, noul antrenor principal al Viitorului a vizitat astăzi Baza Sportivă și a discutat cu jucătorii, urmând ca de mâine să conducă și prima ședință de pregătire.

''Sunt bucuros că am semnat cu Viitorul. Discuțiile au durat foarte puțin. Când m-a sunat Gică, am spus imediat ''da'' ținând cont și de condițiile foarte bune de pregătire de aici, de lot, pentru că Viitorul are jucători de calitate, cu cel puțin un an în Liga 1, de ambițiile care sunt aici. Un alt motiv a fost și stabilitatea financiară'' a declarat Mircea Rednic e pentru site-ul clubului nostru.

Noul antrenor al Viitorului a discutat și despre ceea ce își propune atât pe termen scurt cât și de obiectivul din acest sezon. ''Timpul este foarte scurt și cel mai mult mă preocupă să îi cunosc cât mai repede pe jucători pentru a obține maximum de puncte în aceste patru etape care au mai rămas din acest an''. Obiectivul cel mai important este calificarea în play-off, pentru că Viitorul nu a reușit acest lucru sezonul trecut, deși, așa cum am afirmat și când eram la Iași, era o formație care merita acest lucru. Mă voi reîntâlni aici și cu Matei și Dussaut pe care i-am pregătit la Dinamo, respectiv cu Luckassen pe care l-am avut la Iași, și ei mă cunosc. Sunt exigent și se pot exprima mult mai bine decât au făcut-o în acest început de campionat'' consideră tehnicianul în al cărui palmares se regăsesc numeroase trofee importante. 

Gheorghe Hagi: ''Un antrenor cu multă experiență, un câștigător pentru că a obținut multe trofee importante atât ca jucător cât și apoi ca antrenor. Este unul dintre cei mai buni antrenori români și aveam nevoie de experiența lui".

Galerie foto

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord