Mărește poza

Liga 1, etapa 8 play-out: FC Voluntari - FC Viitorul 0-0

6 iulie 2020, 21:54
6 iulie 2020, 21:54

FC Viitorul - locul 7 și FC Voluntari - locul 8 au încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul din cadrul primei etape a returului play-out-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Anghel Iordănescu. 

O partidă pe care gazdele o abordau după cinci victorii consecutive, dar în care au tremurat serios încă din primele minute la incursiunile lui Ganea, Munteanu sau Chițu, care au trecut pe rând pe lângă deschiderea scorului în primele 45 de minute.

Fără golgheterul Iancu în formula de start, Boboc, Achim, Ciobanu și Rivaldinho - toți titulari în succesul cu Dinamo din urmă cu o etapă - Viitorul a rămas aceeași echipă cu un joc precis, care a împins treptat jocul în jumătatea adversă, iar ocaziile apărute în prima jumătate a partidei au venit firesc.

Viitorul a dominat clar și repriza secundă, a irosit noi ocazii prin Iancu, Chițu, Boboc sau Dussaut, ultimul trimițând mingea în bară, dar tabela a rămas nemodificată până la final. O superioritate totală a formației noastre, gazdele trecând cu greu mijlocul terenului în a doua repriză !

În etapa următoare, a 9-a din play-out, FC Viitorul va întâlni pe teren propriu, vineri, 10 iulie, de la ora 18.00, pe Academica Clinceni.

FC Voluntari - FC Viitorul 0-0 (0-0)

Cartonașe galbene: Iancu 70

Au evoluat - FC Voluntari (antrenor Mihai Teja): Cojocaru - Belu (83 Strună), Pașcanu, F. Achim, Kocic - Laidouni (55 Sanoh), De Lucas - I. Gheorghe (65 Bortoneanu), Căpățînă, Mățan (83 Costin) - Simonovski (65 Țîră). Rezerve: Mitrev - Armaș, Gorobsov, D. Benzar.

FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Tordai - Dussaut, Mladen, Ghiță, De Nooijer (62 Boboc) - Matei (80 Iacob), Artean, Casap (62 V. Achim) - Chițu, Munteanu (62 Iancu), Ganea (80 Pitu). Rezerve: Căbuz - Dulca, Ciobanu, Căpușă.

Au arbitrat: Iulian Dima (București) - Alexandru Cerei (Cluj) și Daniel Mitruți (Craiova).

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord