Farul Constanța deschide procesul de acreditare pentru reprezentanții media care doresc să participe la partida de pe teren propriu cu CFR Cluj, din etapa a 20-a din Liga 1, ce va avea loc joi, 16 decembrie, de la ora 20.30, pe stadionul Central al Academiei Gheorghe Hagi.
Cei interesați pot trimite cereri de acreditare la adresa sorin.teodoreanu@academiahagi.ro până miercuri, 15 decembrie, ora 12.00, urmând ca lista cu cei acreditați să fie anunțată în aceeași zi, la ora 14.00.
Solicitările de acreditare trebuie să conțină numele și prenumele persoanei care solicită prezența la meci, tipul acreditării (masa presei sau foto), funcția și publicația pe care o reprezintă, precum și o copie scanată a legitimației de serviciu.
ATENȚIE !
Din cauza restricțiilor din perioada de pandemie, locurile sunt limitate iar solicitarea unei acreditări nu este echivalentă cu acordarea acesteia !
Conform Protocolului de desfășurare al partidelor de fotbal aprobat de Federația Română de Fotbal la acest meci pot participa numai reprezentanții presei care pot prezenta un certificat digital Covid 19 sau au trecut prin boală (Covid 19) în ultimele 6 luni.