Galerie foto

Borza, Mazilu, Banu și Răfăilă, mezinii din lotul Farului !

4 iulie 2022, 13:00
4 iulie 2022, 13:00

Cei mai mici juniori prezenți în cantonamentul Farului de la Brașov sunt Andrei Borza (fundaș stânga, născut 2005), Adrian Mazilu (atacant, 2005), Luca Banu (mijlocaș 2005) și Vlad Răfăilă (portar, 2005).

La primul lor stagiu de pregătire alături de seniori, cei patru au fost printre cei mai buni din lotul de 31 de jucători, încercănd să profite la maximum de șansa oferită.

Dacă Andrei Borza a debutat deja în Liga 1, Adrian Mazilu a impresionat inclusiv la testele fizice, chiar dacă ritmul și intensitatea antrenamentelor de la prima echipă sunt mult mai ridicate.

Despre ce înseamnă Farul pentru aceștia, ce jucători favoriți au și care sunt obiectivele lor, puteți urmări prin crearea unui cont gratuit pe https://www.farulconstanta.com/members și accesarea opțiunii Suporter + (29,99 lei / lună sau 299.99 lei / 1 an).

Toți patru sunt născuți în orașul sau județul Constanța și știu deja ce înseamnă Farul pentru Dobrogea !

Născut în 2004, Ianis Malama îi urmează în ierarhia celor mai tineri componenți ai lotului. Mijlocașul Academiei Hagi este la al doilea cantonament cu Farul iar această "experiența" l-a ajutat să fie, de asemenea, printre cei mai buni din această perioadă.

 

Galerie foto

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord