Mărește poza

Liga 1, Play-off, etapa 7: CS U Craiova - FC Viitorul 3-3

28 aprilie 2018, 20:40
28 aprilie 2018, 20:40
În etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1, FC Viitorul a încheiat la egalitate, scor 3-3, partida dusputată în deplasare cu CS U Craiova. Constănțenii au deschis scorul în min.15, prin Alexandru Cicâldău, mijlocaşul campioanei României fiind la prima reuşită în Liga 1. Gazdele au reuşit însă să întoarcă rezultatul până la pauză, după reuşitele lui Mitriță din min. 24 şi A. Băluță în min.45. Viitorul a egalat apoi la prima acțiune a reprizei secunde, când Ganea l-a lobat elegant pe Calancea după o pasă a lui Vînă. Acelaşi Ganea a readus Viitorul în avantaj în min. 55, scor 3-2, dar rezultatul final a fost stabilit în min.57 de A. Băluță. În etapa viitoare, FC Viitorul va întâlni pe teren propriu, vineri, 4 mai, pe Astra Giurgiu.
 

CS U Craiova - FC Viitorul 3-3 (2-1)

Au marcat: Mitriță 24, Băluță 45, 57 / Cicâldău 15, Ganea 46, 55

Cartonaşe galbene: Mitriță (53) / De Nooijer (31), Hodorogea (62)

Au evoluat formaţiile:

CS U Craiova (antrenor Devis Mangia): Calancea - Screciu (79 Popov), Gardoş (30 Kelic), Tiago - Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Bancu - Gustavo, A. Băluță, Mitriță.
Rezerve neutilizate: Popescu - Briceag, Santos, Bărbuț. 

FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Cojocaru - Mladen, Hodorogea, Ghiță, De Nooijer (63 Lima) - Cicâldâu, T. Băluță (21 Căpuşă), Vînă - Ganea, Gavra (46 Drăguş), I. Hagi.
Rezerve neutilizate: Buzbuchi - Casap, Voduț, Ciobanu.

Au arbitrat: Andrei Chivulete (București);  Mircea Orbuleț (București), Ciprian Danșa (Satu Mare); rezervă: Adrian Cojocaru (Galați).


Sursa foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord