Mărește poza

Bun venit, fetelor ! Farul va avea și echipă de fotbal feminin !

21 august 2022, 10:50
21 august 2022, 10:50

Continuând proiectele pe care ni le propunem an de an, prin care ne dorim să creăm la Constanța cea mai frumoasă familie din sportul dobrogean, considerăm că din acest sezon este momentul unui nou pas important în istoria clubului !

Fotbalul feminin va fi prezent din această vară, pentru prima oară în istoria de peste 100 de ani, și în cadrul celui mai iubit club din Dobrogea ! Ne aliniem totodată marilor cluburi europene în rândul cărora activează și echipe feminine. Fotbalul feminin a cunoscut o dezvoltare foarte importantă în ultimii ani, dovadă fiind interesul în continuă creștere în rândul doamnelor și domnișoarelor de a practica ‘’sportul rege’’, precum și numărul impresionat de spectatori care asistă la cele mai importante competiții europene.

Din sezonul competițional 2022-2023, Farul Constanța va fi reprezentată și de o echipă feminină, care pentru moment va lua startul în liga secundă, dar cu obiective pe măsura performanțelor care se doresc mereu la clubul nostru. De pregătirea acestei echipe se va ocupa fostul jucător Ionuț Florea, care va fi ajutat pe banca tehnică de antrenorul secund Marius Cojocaru și de preparatorul fizic Cristina Bujin, fostă atletă de performanță, participantă la Jocurile Olimpice din 2016.

‘’Fotbalul este un fenomen care în ultimii ani și-a câștigat foarte mulți suporteri și în rândul doamnelor, domnișoarelor. Cred că vedem cu toții impactul pe care îl au partidele de fotbal feminin la nivel mondial, implicarea în această direcție care există la toate formațiile de top din Europa. Așa cum am spus mereu, Farul este echipa tuturor dobrogenilor, iar înființarea acestei echipe nu este decât o normalitate prin care dorim să oferim aceleași bucurii, împliniri, tuturor celor care iubesc Farul, indiferent de sex‘’ a declarat vicepreședintele clubului, Tiberiu Curt.

Formația noastră va face parte în noul sezon din Seria 1, alături de  Vulpițele Galbene Roman, CN Nicu Gane Fălticeni, ACS Vasas Femina FC (2), AFC Măgura 2012 Bacău, FC FCSB SA, Liceeni Topolog, Farul Constanța, AFC Chindia Târgoviște, ACS Juniorul-2014 București, ACS Prosport Football Academy.

Primul meci oficial va avea loc la 28 august, pe teren propriu cu CN Nicu Gane Fălticeni.

 

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord