Astăzi, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți a partidelor din fazele preliminarii ale Champions League. Campioana României, Farul Constanța, care va evolua direct în turul 2 preliminar, a fost repartizată în Grupa 5 preliminară, alături de FC Gintra (campioana Lituaniei), Vorskla Poltava (campioana Ucrainei), și câștigătoarea turneului 6 de calificare din turul 1 preliminar, unde vor evolua Mitrovica (Kosovo), Cliftonville Ladies (Irlanda de Nord) și WFC Lanchkhuti (Georgia).
Tot în urma tragerii la sorți, s-a stabilit ca turneul Grupei 5 din care face parte și Farul să aibă loc pe terenul formației lituaniene.
În primul meci, Farul va întâlni campioana Lituaniei, Gintra, iar în cealaltă partidă vor juca Vorskla Poltava și câștigătoarea Grupei 6 din primul tur preliminar. Învingătoarele celor două meciuri vor lupta pentru un loc în play-off-ul Champions League, ultima fază înaintea grupelor principale ale competiției.
Față de ediția anterioară, locurile 2 și 3 din fiecare grupă din turul 2 preliminar al Champions League se vor califica automat în Europa League, a doua competiție ca importanță, aflată din acest sezon la chiar prima ediție.
Raluca Sîrghe, antrenoare Farul: "Niciodată nu poți spune că în Champions League este o adversară accesibilă. Suntem la a doua participare în cea mai frumoasă competiție a cluburilor și cred că acum avem mai multă experiență. Vom lupta în fiecare meci pentru victorie, pentru calificare și sperăm ca în acest an să reușim acest lucru. Există din acest sezon și șansa de a merge în Europa League în cazul clasării pe locul doi sau trei, dar, cum am spus, gândul nostru este la un parcurs cât mai bun în Champions League''.