Farul a ajuns la un acord cu jucătoarea Melinda Nagy, care a semnat un contract valabil până în vara anului următor cu formația noastră. Născută la Cluj, la 4 februarie 2000, Melinda Nagy evoluează pe postul de fundaș central, iar în ultimul sezon a îmbrăcat tricoul echipei Unirea Alba Iulia.
A debutat la seniori încă de la 15 ani, pentru Universitatea Cluj, iar la 17 ani a bifat primele selecții pentru prima reprezentativă a României. Are 1,65m și 63kg și în carieră a mai jucat pentru Politehnica Timișoara și în Ungaria pentru Diósgyőri VTK.
''Am primit cu bucurie oferta Farului, pentru că atunci când ești dorită de campioana României este cu adevărat o împlinire. Este o nouă provocare, mai ales că voi avea ocazia să particip din nou la meciuri din Champions League și să câștig trofee, lucru pe care fiecare sportiv și-l dorește. Am făcut deja câteva antrenamente alături de noile colege, cu unele mă cunoșteam deja și mă bucur pentru pasul pe care l-am făcut. Este un grup foarte bun și cred că le vom oferi momente frumoase fanilor și în acest sezon'' a declarat noua jucătoare a Farului.
Bun venit, Melinda, și cât mai multe reușite alături de Farul !