Începând de astăzi, Flavius Stoican este noul antrenor al formației noastre. În vârstă de 49 de ani, tehnicianul a pregătit ultima oară echipa CSM Reșița.
În cariera de antrenor, Flavius Stoican a mai activat la Chindia Târgoviște, CS Mioveni, Dinamo București, FC Voluntari, Zimbru Chișinău, Pandurii Târgu Jiu, Politehnica Iași, Petrolul Ploiești, FC U Craiova și FC Botoșani.
Ca jucător, Flavius Stoican a evoluat de 19 ori pentru prima reprezentativă a României și a activat la echipele Universitatea Craiova, Dinamo București, Shakhtar Donetsk și Metalist Kharkov. A fost ca jucător campion al României cu Dinamo (2004) și dublu campion al Ucrainei cu Shakhtar Donetsk (2005 și 2006).
Mult succes pe banca tehnică a Farului !