Mărește poza

Farul vrea să-și continue începutul bun de sezon

7 august 2026, 17:07
7 august 2026, 17:07

O victorie, un egal și o înfrângere este bilanțul Farului în startul noului sezon, golaverajul fiind pozitiv, cu cinci goluri marcate și patru primite. Sâmbătă, de la ora 18.30, pe teren propriu, ''marinarii'' speră la un nou succes în fața propriilor suporteri, care să le ofere o poziție superioară în clasament la finalul acestei etape.

Cele trei jocuri de până acum din acest sezon i-au scos în față echipei noastre adversari puternici, Universitatea Cluj și FCSB fiind două formații cu pretenții în Superligă, care au evoluat în această vară și în cupele europene, în timp ce Corvinul Huneoada, chiar dacă este o nou-promovată, are cam același nucleu de jucători care îi oferă omogenitate. În plus, ''marinarii'' și-au păstrat și aceeași strategie de a folosi jucători tineri, cel mai bun exemplu fiind meciul câștigat cu Corvinul (2-0), în care antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a folosit 9 jucători crescuți și formați la Academia Hagi.

Apoi, meciul din ultima etapă, 2-2 cu FCSB în deplasare, după un 2-0 meritat al alb-albaștrilor la pauză, a arătat alte lucruri îmbucurătoare ce pot oferi Farului speranțe în acest sezon. De altfel inclusiv Ioan Ovdiu Sabău a remarcat că jucătorii au potențial și că pot oferi mult mai mult.

Primul căpitan străin în ultimii 5 ani. În ultima partidă, cu FCSB, Farul a folosit cinci dintre jucătorii transferați în această vară, Valentin Țicu, Sofyane Bouzamoucha, Matteo Ahlinvi, Tony Njike și Eddy Sylvestre, toți având o evoluție foarte bună și contribuind la un rezultat pozitiv și în același timp de moral pentru echipa constănțeană. De altfel, evoluțiile foarte bune în fiecare partidă din aceste prime trei etape l-au determinat pe Sabău să îi ofere din primul minut, în meciul de la București, lui Njike, rolul de căpitan, acesta fiind de altfel primul jucător străin din ultimii cinci ani care a purtat banderola într-un meci oficial !

Probleme medicale. Înaintea partidei cu Csikszereda Miercurea Ciuc, staff-ul tehnic al Farului se confruntă și cu probleme de lot. Astfel, chiar dacă au reluat antrenamentele, Ionuț Vînă și Denis Alibec sunt incerți pentru acest joc, la fel ca și Ionuț Cojocaru. În ce privește situația jucătorilor care au lipsit de la începutul sezonului, Cristi Ganea a reluat antrenamentele alături de echipă, în timp ce Lucas Pellegrini mai are nevoie de aproximativ o lună de refacere. De asemenea, în aceastî săptămână s-a accidentat la unul din antrenamente și Alexandru Goncear, mezinul Farului având nevoie de aproximativ 10 zile de pauză.

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord